Lacrimi plictisite

Priveşte haosul din orice colţ!
Priveşte demonul!
Palide ciuperci se scutură de praf,
Poftesc la ce numeam noi rouă.

Care noi?
Nu suntem noi.

Iluzia uscată continuă să facă cercuri în derivă,
Deziluzia creşte prea uşor în întuneric,
Floarea-ţi schimonoseşte o petală
Şi-un parfum ce-ţi ustură mirosul obosit de dor naiv.

Şi iar...
Din nou...
Repet...
Se naşte din aer fără sunet, fără zâmbet
Lacrima opacă ce-ţi urlă disperare
Alunecând pierdut in colţul tău de gură uşoară.

Ies cuvinte fără sens
Crescute cu lacrimi care vin pe-acelaşi drum
Devenit obişnuinţă.

Babylonul îşi face haină nouă,
Iar eu, din nou
Îi caut sensul lacrimei nascută din plictis.